Ultima actualizare: 12 septembrie 2026
Acesti Termeni si Conditii ("Termenii") guverneaza utilizarea platformei MeditUp, accesibila prin site-ul meditup.ro si aplicatia web app.meditup.ro (impreuna, "Platforma"). Aplicatiile mobile pentru Android si iOS vor fi disponibile in curand. Platforma este operata de DIGITAL BUILD S.R.L., cu sediul social in București Sectorul 6, Strada Tufănelelor, Nr. 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J2026050069004, CUI 55435169 ("MeditUp", "noi").
Prin crearea unui cont sau utilizarea Platformei, confirmi ca ai citit, inteles si acceptat integral acesti Termeni. Daca nu esti de acord cu oricare dintre prevederi, te rugam sa nu folosesti Platforma.
Platforma este destinata persoanelor cu varsta de minimum 16 ani. Prin crearea unui cont declari ca ai cel putin aceasta varsta si ca datele furnizate (nume, data nasterii, adresa de email) sunt reale si complete.
Esti responsabil pentru confidentialitatea parolei tale si pentru orice activitate desfasurata din contul tau. Anunta-ne imediat la [email protected] daca suspectezi un acces neautorizat.
MeditUp este un intermediar tehnic: pune la dispozitie instrumentele prin care Elevii si Profesorii se gasesc, comunica si stabilesc impreuna programul meditatiilor. MeditUp nu este parte la nicio meditatie si nu controleaza continutul predat, calitatea pregatirii, punctualitatea sau comportamentul participantilor in afara Platformei.
Verificarea identitatii sau a calificarilor profesionale ale Profesorilor este, in prezent, limitata la confirmarea adresei de email. Iti recomandam sa citesti profilul, anuntul si recenziile inainte de a incepe o colaborare.
Contul de Elev este gratuit si include: cautare si filtrare anunturi, mesagerie cu Profesorii, un anunt activ de tip "caut profesor" (inclus gratuit, cu posibilitatea de a adauga sloturi suplimentare contra cost), scriere de recenzii si acces la mini-lectii.
Contul de Profesor include o perioada de proba gratuita de 30 de zile, dupa care publicarea si vizibilitatea anuntului necesita un abonament lunar activ. Tariful si conditiile abonamentului sunt afisate la momentul inregistrarii si pot fi actualizate; orice modificare de pret iti va fi comunicata in avans.
Plata abonamentului se proceseaza prin furnizorul nostru de plati, Stripe. MeditUp nu stocheaza datele complete ale cardului tau. Abonamentul se reinnoieste automat, lunar, pana la anulare din contul tau sau din setarile de facturare. In cazul unei plati esuate, iti vom trimite o notificare si anuntul poate deveni temporar invizibil pana la regularizare.
MeditUp nu retine comision din tariful pe ora perceput de Profesor — plata meditatiei se face direct intre Profesor si Elev, in afara Platformei.
Esti singurul responsabil pentru continutul pe care il publici (anunturi, mini-lectii, mesaje, fotografie de profil). Continutul trebuie sa fie real, sa iti apartina sau sa ai dreptul de a-l folosi, si sa respecte legislatia in vigoare.
Ne rezervam dreptul de a modera, edita cerintele de afisare sau elimina orice continut care incalca acesti Termeni, fara notificare prealabila, in special in cazul continutului fals, ofensator, ilegal sau care aduce atingere unei terte parti.
Comunicarea initiala intre Elevi si Profesori se realizeaza prin mesageria din aplicatie. Un Profesor poate alege sa isi faca public numarul de telefon; din motive de protejare impotriva abuzului si spam-ului, dezvaluirea numarului de telefon al unui Profesor catre un Elev este limitata la maximum 3 elevi diferiti pe zi, per Profesor.
Este interzisa folosirea Platformei pentru a colecta date de contact in scopuri care nu tin de gasirea sau oferirea de meditatii (de exemplu, marketing nesolicitat).
Prin utilizarea Platformei te obligi sa nu:
Incalcarea acestor reguli poate duce la avertisment, suspendare temporara sau inchiderea definitiva a contului.
Recenziile pot fi lasate doar de Elevi care au avut o interactiune reala cu Profesorul recenzat. Recenziile trebuie sa reflecte o experienta autentica; recenziile false, cumparate sau publicate in numele altcuiva sunt interzise si pot fi eliminate.
Tariful pe ora al meditatiei este stabilit exclusiv de Profesor si este afisat pe anunt. Plata efectiva a meditatiei se realizeaza direct intre Elev si Profesor, prin metoda pe care o convin impreuna (numerar, transfer bancar etc.) — MeditUp nu proceseaza si nu este responsabil de aceasta plata.
Marca MeditUp, logo-ul, designul si codul Platformei sunt proprietatea MeditUp si sunt protejate de legislatia privind drepturile de autor si marcile. Continutul publicat de utilizatori (anunturi, mini-lectii, fotografii) ramane in proprietatea autorului, care acorda MeditUp o licenta neexclusiva de afisare a acestuia pe Platforma, in scopul functionarii serviciului.
Platforma este furnizata "ca atare". MeditUp nu garanteaza calitatea, siguranta sau rezultatul meditatiilor desfasurate intre utilizatori si nu este responsabil pentru disputele, prejudiciile sau neintelegerile aparute intre Elevi si Profesori in legatura cu meditatiile convenite.
Iti recomandam sa iei masuri rezonabile de precautie (intalniri in spatii publice, verificarea identitatii, comunicare transparenta) atunci cand stabilesti o meditatie fizica.
Poti sterge oricand contul tau din aplicatie, din sectiunea Profil (butonul „Sterge contul”), dupa confirmarea parolei. Stergerea este de tip soft delete: contul este dezactivat, nu mai este vizibil public si nu mai poti accesa Platforma cu acele credentiale, dar datele asociate pot fi pastrate temporar in sistem.
Daca ulterior doresti sa revii, te poti inregistra din nou cu acelasi email; contul va fi reactivat cu rolul pe care l-ai avut anterior. Dupa reactivare, vei primi din nou un email de verificare. Pentru Profesorii cu abonament, stergerea contului duce la expirarea accesului de abonament; la reactivare, abonamentul nu se reactiveaza automat — este necesar un nou ciclu de plata, daca este cazul.
Poti solicita, de asemenea, asistenta pentru inchiderea contului la [email protected]. Ne rezervam dreptul de a suspenda sau inchide un cont care incalca acesti Termeni, dupa o evaluare rezonabila a situatiei semnalate.
Putem actualiza periodic acesti Termeni pentru a reflecta schimbari legale sau functionale ale Platformei. Vom afisa data ultimei actualizari in partea de sus a acestei pagini; modificarile importante iti vor fi comunicate si prin email sau notificare in aplicatie.
Acesti Termeni sunt guvernati de legislatia romana. Orice litigiu se va incerca a fi solutionat pe cale amiabila; in caz contrar, competenta apartine instantelor romane. Consumatorii pot apela si la solutionarea alternativa a litigiilor (SAL) prin ANPC sau platforma europeana ec.europa.eu/consumers/odr.
Pentru intrebari legate de acesti Termeni, ne poti scrie la [email protected] sau prin formularul de contact.
Echipa MeditUp iti raspunde in maxim 24 de ore.